ODĂ PROSTIEI ȘI IGNORANȚEI

      Trăim vremuri tulburi: decizii politice contestate de unii (care sunt mulți) și apreciate de alții (care sunt mai puțin la număr). Încrederea în decizia politică a scăzut atât de mult încât prezența la vot a românilor (și nu numai) a scăzut dramatic. Niciodată nu ne-am întâlnit cu acest fenomen de dezinteres și asta consider că vine pe fondul decepțiilor avute în ultimii ani, a aroganței politicienilor, a lipsei totale de comunicare între societatea civilă și factorul politic și a pierderii valorilor naționale.

        

      Pentru mulți din politicienii pe care îi cunosc sau am avut ocazia să le privesc năuc traiectoria, am constatat că totul este un joc al puterii absurde și orgolioase și nicidecum al interesului național. Eu cred că este momentul în care unii ar trebui să decidă pentru binele românilor, chiar dacă asta e pierdere de capital politic. Sintagma de ”interes național” pare să fie ceva extras din cărțile de istorie unde se vorbește de unul Tudor Vladimirescu. Dacă nu cumva l-au înlocuit în ultimii ani cu vreo celebritate mondenă.

      

      Astăzi valorile românești par pierdute. Cinstea, onestitatea și patriotismul au devenit concepții ridicole. Ceea ce este românesc pare atins de o furie a negării totale, obiceiurile noastre sunt înlocuite cu sărbători bizare, cu etichetă de import. Ce vine ”de afară e mai bun”.

       

      Ne ”lepădăm” prea repede de ceea ce este românesc și asta se vede. Avem impresia că noi suntem cei mai buni, iar restul sunt ”plecați cu sorcova”. Înlocuim prieteniile adevărate cu confortul rețelelor sociale fără a ne gândi la impactul personal și consecințele pe care le are o astfel de conduită. Ridicolul nu este un lucru extraordinar ci face parte acum din cotidian.

       

     Suntem pătimași în vorbă și faptă și deja am uitat să apreciem cu mai multă cumpătare lucrurile și faptele care ne înconjoară. Apostrofăm oameni pe care nici nu-i cunoaștem și închidem ochii la prostiile celor pe care îi avem aproape.

       

     Am creat o distanță între generații uitând că cei abandonați sunt părinții noștrii. Am înlocuit dragostea de România cu dragostea de sine. Încotro alergăm?

  

    Mulți se plâng de faptul că nu se vede nicio ”luminiță la capatul tunelului”, dar de fapt nici nu au intrat vreodată într-un tunel. Sunt în ”noaptea moralitații” orbecăind spre direcții pe care nu le cunosc nici ei. Sunt convins că persoanele fără morală trăiesc un chin veșnic: comparația cu cei din jur, judecarea faptelor prietenilor și cunoscuților, nu sunt mulțumiți niciodată cu ce obțin, aspiră la lucruri pentru care niciodata nu ar fi competenți să le ducă la bun sfârșit.

     Dar aceea igoranții aspiră..... Stau și construiesc profile prin rețelele sociale mai ceva ca ale gânditorilor pașoptiști și pretind a face revoluție culturală și politică. Iar alții îi privesc cu gura căscată la cât de abili sunt, minunați de cât de îndeletniciți sunt în ale cuvintelor.

     Trebuie să recunosc faptul că prostia face parte din cotidian. E la colț, la magazin, pe rețele sociale și, daca nu greșesc, pe wikipedia (nu este; am căutat și rezultă că ” The page "Prostia" does not exist”).

      Prostia de multe ori are și cazier penal, dar e un lucru care nu mai rușinează astăzi ci este un fapt banal. Ați încercat vreodată să vorbiți despre patriotism și interes național cu o persoană condamnată penal? Dacă nu, vă recomand să NU o faceți pentru că veți rămâne surprinși: în mod neplăcut, desigur.

      Paragrafele de mai sus nu par să fie în concordanță, dar vă provoc să găsiți legătura. Pentru că ea există.

     Lectura acestor rânduri o să-i surprindă pe ignoranți cu degetul îndreptat către vreun apropiat. Și puteți fi chiar dumneavoastră cel arătat cu degetul.

Demisie din funcția de Președinte PSD Spania sau Scrisoarea unui român singur către București

Scriu astăzi aceste rânduri cu regret și tristețe pentru că este ziua în care ies definitiv din primele rânduri ale politicii românești. Și ma refer aici la politica activă pe care numai în Spania o fac de mai bine de trei ani, adăugată la cea din România.

Decizia mea poate să para confuză sau controversata, însă vreau să las destul de clare motivele pentru care se produce ieșirea mea din conducerea PSD Spania și din rândurile active ale PSD, prezentând astfel de o manieră publică demisia mea din funcția de Președinte al PSD Spania.

Încă din primul moment am activat în política social-democrată pentru România și mă refer la momentul mai 1990. Am vrut în orice clipă să pot ajuta ca țara mea să devină mai prosperă, mai justă, cu mai multe drepturi sociale, să capete locul pe care îl merită în Europa în măsura în care poziția mea politică a fost mai mult sau mai puțin avantajoasă în sistemul decizional.

Asta face ca funcția mea în PSD Spania să fie asociată unui mare proiect politic: dubla cetățenie româno – spaniolă. Un proiect pe care românii rezidenți din Spania îl merită și cu care România este datoare față de ei. Nu m-au interesat niciodată funcții onorifice sau promovarea personalității proprii considerând că social-democrația funcționează numai în echipă. Nu m-au interesat NICIODATĂ fonduri publice de la DRP sau din alte surse de finanțare, cum până acum vechea guvernare practica, ci ne-am implicat toți (eu și colegii din Spania) de o manieră voluntară.

Am cunoscut în ultimul an în PSD Spania oameni deosebiți, români adevărați, patrioți și dornici de a adăuga politicii românești un aer proaspăt în fumul viciat și împrăfoșat al politicii din București. Am sancționat pe unde am putut metehnele politicii românești și am criticat dur orice încălcare a drepturilor câstigate de românii din Diaspora. Colegii mei din Spania mi-au dat puterea de a continua și spera. De a mă simți român și de a fi mândru că aparțin unui popor cu o istorie atât de bogată, dar cu un prezent atât de trist.

Pentru mine este clar astăzi că proiectele românilor din Spania nu contează la București. Nu au contat, nu contează și nici nu vor conta. De ce să mă mire acest lucru când una din propuneri a fost ca să nu votăm la niciun tip de alegeri pentru că nu plătim impozite în România (Crin Antonescu – iulie 2011). Asta este mentalitatea redusă, comunista, ingustă și fără viziune a unor politicieni români care se pretind reformatorii clasei politice de astăzi. A unui șef de partid politic în România.

Diaspora românească a fost târâtă ani de zile prin noroiul dezinteresului Bucureștiului lăsându-se în derivă interesul românilor din afara granițelor. Nu s-a îmbunătățit nimic nici măcar când PDL a investit ani de-a rândul bani din fonduri publice pentru a face campanii de mici, concerte și bere unde li se parea mai avantajos electoratul.

Am fost folosiți și blamați pentru că din cauza noastră s-au pierdut alegerile în România când de fapt de la Paris au ieșit două voturi pro-Băsescu la fiecare 5 secunde. Vinovați suntem noi cei din Diaspora că avem un președinte ilegitim, care ocupă fără un dram de onestitate o funcție publică care nu-i aparține și în virtutea căreia se face fermier.

Suntem străini în România, suntem străini în Spania.

Majoritatea dintre noi suntem alungați de acum ceva ani de o politică românească dezastruoasă și pe relații de cumetrie; suntem cei care am suferit moratorii (interdicții privind dreptul la muncă și la rezidență legală), expulzari, blamări publice, numiți cetățeni de mâna a doua. În România apar statistici precum că cei din Diaspora suferă 80% de schizofrenie – asta este imaginea transmisă în România despre compatrioții noștrii. Este clar că unui schizofrenic ca mine nu-i trebuie dublă cetățenie, iar ca semn de respect ar trebui să mi se dubleze taxele consulare.

Astăzi mă simt înfrânt și rușinat de nepăsarea și neglijența politicienilor români. Un milion de români din Spania privesc la discuțiile sterile dintre guvernele statelor europene român și spaniol care niciodată nu aduc în conversație vreun drept social. 

NU AR FI TREBUIT MICȘORATE PÂNĂ ACUM TAXELE CONSULARE CI ELIMINATE! Cum și alte state au făcut-o de mult. În semn de respect pentru cei care trimit în România 25% din PIB. Probabil că ar trebui să mai muncim încă 4 milioane de români în afara granițelor pentru a face un PIB de 100% și am rezolva orice problema, însă nu am avea dreptul la vot exact din motivul că impozitul la mașină îl plătesc in Madrid și nu in București. Și tot noi suntem schizofrenici.

Mă întreb dacă social-democrația în România reprezintă interesul cetățenului și drepturile sale oriunde s-ar afla el. Dacă există vreun Adolfo Suarez în clasa politică românească care are curajul să rupă mecanismul greoi și ineficient al politicii românești și să aducă politica social-democrată acolo unde îi este locul.

DUBLA CETĂȚENIE ROMÂNO-SPANIOLĂ așa cum am mai supus-o, nu este un capriciu: este o necesitate. Până la București este distanță lungă și poate nu s-a auzit clar. Stimați colegi politicieni, aveți 1 milion de români numai în Spania care pot fi beneficiarii unei măsuri pe care Spania, ca stat, nu o să o inițieze din oficiu. Noi trebuie să o facem și nu alții pentru noi!

Astăzi mă retrag exact așa cum am promis la începutul mandatului: dacă unul din proiectele propuse nu se realizează sau nu pot fi realízate în viitorul apropiat consider că locul meu nu este în politică. Nu am venit pentru a vinde idei ieftine, pentru a candida la funcții politice și nici pentru a obține voturi în baza unor promisiuni deșarte. Eu un vreau să avansez cu pași lenți acolo unde este evident că trebuie intervenit de urgență. Taxele consulare și dubla cetățenie sunt două proiecte care trebuiau discutate deja, propuse și negociate. Prezența în Spania a ministrului român de externe care este străin de inițiativele noastre dovedește una din două: ori proiectele pe care le-am inițiat sunt fără nicio valoare ori inițiatorii bat la uși străine.

Intrarea mea în politica românească s-a produs acum mulți ani, suficienți ca să îmi pot da seama de viitorul unui proiect sau cariere politice. Toți acești ani au fost caracterizați și ghidați de onestitate, respect și loialitate față de politica și ideile social-democrate. Exact din acest motiv închei astăzi încercarea mea de a schimba lucruile în mai bine din poziția de militant activ. Și dacă vreodată România va avea o soartă mai bună, iar românii din Diaspora nu vor mai fi priviți ca o ciumă, am să revin în prima linie să muncesc dublu față de ceea ce am făcut și să contribui cu puținul meu la construcția unor drepturi sociale pe care românii le-au câșigat și nu le cerșesc (cum li se pare unora).

Mulțumesc din suflet colegilor mei din toate comunitățile autonome Madrid, Aragon, Valencia, Catalunya, Cantabria și Pais Vasco care m-au sprijinit în totalitate până astăzi și sper ca decizia mea nu îi dezamăgește. Mă consider o persoană demnă și suficient de matură ca să-mi respect promisiunile, mai ales dacă ele sunt politice.

Mulțumesc românilor din Spania care au înțeles demersurile noastre și ne-au sprijinit.

M-am simțit, mă simt și sigur mă voi simți un român singur și departe de casă. Ca mulți alții. Nimic mai mult!