Trăim vremuri tulburi: decizii politice contestate de unii (care sunt
mulți) și apreciate de alții (care sunt mai puțin la număr). Încrederea în
decizia politică a scăzut atât de mult încât prezența la vot a românilor (și nu
numai) a scăzut dramatic. Niciodată nu ne-am întâlnit cu acest fenomen de
dezinteres și asta consider că vine pe fondul decepțiilor avute în ultimii ani,
a aroganței politicienilor, a lipsei totale de comunicare între societatea
civilă și factorul politic și a pierderii valorilor naționale.
Pentru mulți din politicienii pe care îi cunosc sau am avut ocazia să le
privesc năuc traiectoria, am constatat că totul este un joc al puterii absurde și
orgolioase și nicidecum al interesului național. Eu cred că este momentul în
care unii ar trebui să decidă pentru binele românilor, chiar dacă asta e
pierdere de capital politic. Sintagma de ”interes național” pare să fie ceva
extras din cărțile de istorie unde se vorbește de unul Tudor Vladimirescu. Dacă
nu cumva l-au înlocuit în ultimii ani cu vreo celebritate mondenă.
Astăzi valorile românești par pierdute. Cinstea, onestitatea și
patriotismul au devenit concepții ridicole. Ceea ce este românesc pare atins de
o furie a negării totale, obiceiurile noastre sunt înlocuite cu sărbători
bizare, cu etichetă de import. Ce vine ”de afară e mai bun”.
Ne ”lepădăm” prea repede de ceea ce este românesc și asta se vede. Avem
impresia că noi suntem cei mai buni, iar restul sunt ”plecați cu sorcova”.
Înlocuim prieteniile adevărate cu confortul rețelelor sociale fără a ne gândi
la impactul personal și consecințele pe care le are o astfel de conduită.
Ridicolul nu este un lucru extraordinar ci face parte acum din cotidian.
Suntem pătimași în vorbă și faptă și deja am uitat să apreciem cu mai multă
cumpătare lucrurile și faptele care ne înconjoară. Apostrofăm oameni pe care
nici nu-i cunoaștem și închidem ochii la prostiile celor pe care îi avem
aproape.
Am creat o distanță între generații uitând că cei abandonați sunt părinții
noștrii. Am înlocuit dragostea de România cu dragostea de sine. Încotro alergăm?
Mulți se plâng de faptul că nu se vede nicio ”luminiță la capatul tunelului”,
dar de fapt nici nu au intrat vreodată într-un tunel. Sunt în ”noaptea
moralitații” orbecăind spre direcții pe care nu le cunosc nici ei. Sunt convins
că persoanele fără morală trăiesc un chin veșnic: comparația cu cei din jur,
judecarea faptelor prietenilor și cunoscuților, nu sunt mulțumiți niciodată cu
ce obțin, aspiră la lucruri pentru care niciodata nu ar fi competenți să le
ducă la bun sfârșit.
Dar aceea igoranții aspiră..... Stau și construiesc profile prin rețelele
sociale mai ceva ca ale gânditorilor pașoptiști și pretind a face revoluție
culturală și politică. Iar alții îi privesc cu gura căscată la cât de abili
sunt, minunați de cât de îndeletniciți sunt în ale cuvintelor.
Trebuie să recunosc faptul că prostia face parte din cotidian. E la colț,
la magazin, pe rețele sociale și, daca nu greșesc, pe wikipedia (nu este; am căutat și
rezultă că ” The page "Prostia" does not exist”).
Prostia de multe ori are și cazier penal, dar e un lucru care nu mai
rușinează astăzi ci este un fapt banal. Ați încercat vreodată să vorbiți despre patriotism și interes național
cu o persoană condamnată penal? Dacă nu, vă recomand să NU o faceți pentru că
veți rămâne surprinși: în mod neplăcut, desigur.
Paragrafele de mai sus nu par să fie în concordanță, dar vă provoc să găsiți legătura. Pentru că ea există.
Lectura acestor rânduri o să-i surprindă pe ignoranți cu degetul
îndreptat către vreun apropiat. Și puteți fi chiar dumneavoastră cel arătat cu degetul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu