MESAJ PENTRU APOLITICI

Pe 25 mai votez. 

Merg la vot pentru că mă intereseaza soarta Europei în următorii ani. Pentru că îmi doresc altfel de Europă după decada de ”asupriri” ale românilor din străinătate.

Îmi recunosc vina pentru că destulă vreme am tăcut și asimilat orice decizie în ceea ce mă privește. Nu am schițat niciun gest de apărare, de opoziție, iar când m-am decis să o fac m-am regăsit alături de doar cinci români gata de demonstrație sau marș pentru apărarea drepturilor europene de liberă circulație și drepturi sociale.

CINCI dintr-un milion.

Nu așteptați nimic de la Europa dacă nici măcar nu faceți efortul de a-i acorda cea mai mică atenție. Pentru că îi vor acorda extremiștii și xenofobii și a lor va fi Europa. Ei vor fi prezenți cu siguranță la urne. Iar când vor ajunge în cutia poștală decrete de expulzare nu va mai fi nimeni să vă apere. Poate că vor fi cinci persoane, dar nu e suficient.

Nu contează că suntem de stânga sau dreapta. De centru sau că nici măcar nu știm ce suntem. Contează să votăm. Să alegem ce ne convine și ceea ce ne reprezintă.

Eu pariez pe o Europă progresistă și merg la vot. Pentru că nu mai vreau să primesc telefoane de la compatrioții mei cu probleme de rezidență sau excludere socială. Nu mai vreau rasism sau îngrădirea libertății de exprimare.

Pentru că dacă o să stați acasă....asta o să avem. Nu numai pentru cei cinci, ci pentru toți.

Iar dacă cineva vă mai întreabă dacă vă simțiți europeni, răspundeți că sunteți europeni și că nu trebuie simțită o stare de fapt.

DESPRE PROSTIE (2 PARTE)

Să lamurim un aspect importantant: prostul crede că toți ceilalți din jurul său sunt proști și că el domină lumea. Așa că nu e de mirare când un prost spune despre altcineva că este prost.

Prostul nu prinde ironia, dar o interpretează în felul lui. Cum o interpretează? Simplu: câți proști sunt, atâtea interpretări. Așa că e fără limită. Prostul cred că are un creier atât de neted, încât poți aluneca și îți sparge capul.

În convorbirile telefonice prostul de regulă te enervează treptat. Întâi încerci să-i explici, apoi repeți cu mai multă claritate lucrurile. Pentru că nu înțelege niciunul. În final îți apar cute în jurul ochilor și buzelor, vocea începe să-ți tremure și îți vine să-i dai un diagnostic instantaneu, cu voce ridicată. Dar cu siguranță, la încheierea convorbirii prostul va murmura în barbă „ăsta nu înțelege nimic pentru că e prost rău„. Pentru că, așa cum am spus, prostul mereu vede pe alții proști și niciodată pe el.

Când te întâlnești cu prostul pe stradă, primul impuls este să pleci cât mai repede, dar prostul întotdeauna este insistent. Vorbește lucruri total neinteresante pe care niciodată nu le asculți. Îți iese timid cate un „trebuie să ajung neapărat la...„ sau „vorbim un pic mai târziu„. El nu se lasă însă, continuă, insistă și ziua ta liniștită până în acel moment ia o întorsătură tragică. Pleci deprimat, întrebat cu ce ai grești.

Prostului să nu-i împărtășești îngrijorările tale pentru că începe să te compătimească. Și credeți-mă că atunci e grav. Îți va da imediat un exemplu personal care te scoate din starea de îngrijorare și te introduce în cea de „fugi și ascunde-te„.

Prostului nu-i da vești bune pentru că ți le transformă în vești proaste în mai puțin de un minut. Sincer, nu știu cum reușesc proștii asta pentru că e nevoie de multă abilitate mentală șă întorci și să distorsionezi realitatea. Însă aici sunt campioni.

Pe prost nu-l băgă în organizații sau grupări cu norme clare și ierarhie pentru că nu le va înțelege niciodată. Și asta pentru că prostul are ideea că pământul se rotește în jurul lui.

Pe prost nu trebuie să-l înfurii și nici măcar să-l necăjești. Are atât de multă perseverență în a vă „împroșca cu noroi„ încât pare că noțiunea timpului pentru el nici nu există.

Când un prost devine șef avem o problemă deosebită. Se întâmplă să devină pentru că ființele umane au multe rude și cunoștințe despre care nu cunosc mare lucru. Și adesea, se întâmplă să avem șefi proști printr-o simplă numire cu degetul. Nu încercați să rezistați presiunii pentru că nu o pot face decât cei care îl înțeleg pe șeful prost: adică alți proști.

Cum poate strica un prost ziua a sute de persoane? Scapă un prost în facebook și răspunsul la întrebare capătă sens și consistență. Acolo, în spatele ecranului, pentru că nu îl vede nimeni, începe prostul să își arate splendoarea gandirii. Este imposibil să nu aveți prin pagina de facebook comentariile vreunui prost. Imposibil. Nici nu știi ce să-i răspunzi. Ești mut, surprins și paralizat. Tastatura nu-ți răspunde când încerci să-i răspunzi, iar logica este ruptă pur și simplu în două.

Prostul e agresiv pentru că agresivitatea e direct proporțională cu netezimea creierului. Automat funcționează pe bază de instincte primare și e clar că unde nu există rațiune, intervine urgent prostia, urmată de instinctul primatelor, cel de agresivitate verbală și, uneori, fizică.

Prostul aspiră la posturi înalte, de regulă politice pentru că prostul poate să scape și să intre mai ușor într-o lume unde cuvântul nu reprezintă un lucru sfânt, iar regulile și le face fiecare cum dorește. Iar alții dacă sunt norocoși, ajung șefi de servicii și instituții de stat. Tot prin arătare de deget. Stau la pândă și cum pot, execută.

Prostia putem să concluzionăm că este atașată norocului. De altefl, bătrânii spun adesea ”prost sa fii, noroc să ai„.

Prostul niciodată nu greșește. Greșesc toți cei din jurul lor. Ei sunt de vină pentru absolut tot, pentru că prostul nu asimilează niciodată că poate avea un comportament greșit. Așadar, nu vă așteptați la remușcări pentru că ele nu vor exista.

Prostul e vulgar, pentru că acele cuvinte care vi se par absolut nelalocul lor, pentru prost sunt o formă de exprimare curentă și perfect validă. Prostul va fi singurul care râde la glume tâmpite.

Prostul are un inamic permanent: omul inteligent. Când un prost ”miroase” o persoană inteligentă, ține-te bine: îl bârfește pe unde poate (niciodată în față) și îl discreditează în fața cunoștințelor comune. Însă întotdeauna fără argumente și, desigur, de o manieră agresivă.

FRAGMENT DIN JURNALUL UNUI PROST

Mi-au pus diagnosticul de prost. Prietenii, colegii de muncă, șeful, iar pe medic l-am auzit când am ieșit din cabinetul lui de la o consultație.

Sunt prost și ce pot face? Ce soluție pot gasi? Medicul îmi spune că mai degrabă pot trata un cancer, că mă pot lăsa de fumat cu pastile minune, dar că nu are un remediu medicamentos pentru prostie. Psihologul mă îndeamnă către o relaxare profundă; probabil să dorm etern. Prietenii îmi spun că cel mai bine ar fi să tac și să zâmbesc în toate întâlnirile noastre. Mama îmi spune că sacoul albastru nu mi-l pot pune cu pantalonii verzi, deși eu nu înșeleg asta: am dat o groază de bani pe ei.

(va urma)

DESPRE PROSTIE (1 Parte)

După naivitatea a venit rândul prostiei pe care, credeți-mă, i-aș putea scrie o carte dintr-o singură rasuflare. Proverbe despre proști și prostie, în general, citim toti zilnic pe rețele sociale sau în presă. Îi găsim la televizor, în interviuri din presa scrisă, îi salutăm când îi vedem pentru că sunt parte din viața noastră. Sunt acolo din vremuri pe care nici nu le știm. Sunt și vor rămâne în stadiul lor natural: senini întotdeauna.

Prostia are legătură directă cu fericirea. Și asta pentru că a fi prost, îți reduce mult din perspectivă. Nu ai perspectivă, nu ai idei. Nu ai idei, nu înțelegi nimic. Nu înțelegi nimic, dar poți vorbi senin ca și când le-ai ști pe toate. Și așa trece ziua. Tu mulțumit și cei din jur nervoși. Că dacă ești prost fii sigur că enervezi pe mulți. Așa că cei nervoși devin nefericiți.

Eu cred că li se întâmplă la majoritatea: cu cât înțelegi mai mult din viață, cu atât mai nefericit ești. Și pe lângă asta vine un prost și râde de tine. Atunci explodează oricare. Oricare nu e prost, desigur.

Acum sunt mai mulți proști, de fapt e o categorie infinită: de la prostul cu școală la cel fără. De la cel care nu vorbește nimic, la cel care nu-i mai tace gura.

De fapt unde începe și unde se termină prostia. Nimeni nu știe.

Așa cum am spus, nu trebuie să îl confundăm cu naivul. Pentru că prostul e unic. Și asta pentru că niciodată nu găsești doi proști la fel. Fiecare are o particularitate. Poți să-i organizezi pe categorii și structurile ramificate nu se termină niciodată.

Cei care totuși au un prost în preajmă, au un avantaj: POT RĂMÂNE CU GURA CĂSCATĂ de mai multe ori pe zi. Sau în stare de șoc. Este atât de încâlcită mintea lui încât nu știi cum a reușit să gândească anumite lucruri. Și daca ți le spune și cu dezacorduri, peisajul e complet.

Inițial prostul stârnește râsul. Și, de regulă, pe cale naturală, gândești rapid: „ce proastă e ființa asta!„ eu vă recomand să nu cădeți în capcana râsului pentru că în curând prostul poate să râdă de voi. Și este vorba românească: „când ajungi de râsul prostului...„ După râs, de regulă e plâns.

Citisem pe un blog o recomandare de genul „ia-ți iubită proastă„. instinctiv m-am gândit „ține-o pentru tine„. deși textul făcea apoi referire la avantajele prostului la casa omului. Nu m-a convins.

Prostia mătură mai multe vieți omenești decât SIDA sau gripa aviară. Te transformă într-o ființă fără sens și direcții în viață.

Va urma...

A FI SAU A NU FI NAIV

Naiv = Lipsit de  prefăcătorie, credul și sincer.

Cuvantul "naiv" depăşeşte sensul dicţionarului limbii române şi atinge uneori o arie destul de extinsă în sfera explicaţiei termenului, astfel încât am putea scrie un eseu despre persoanele credule sau care cred şi se încred în toţi şi toate.

Naivul intră într-o cuşcă cu lei şi consideră că felinele vor veni pline de bucurie să-l înconjoare pentru o mângâiere. 

Naivul împrumută bani tuturor cu gândul că îi recuperează pe toţi. 

Naivul crede când toţi îi spun "te iubesc". 

Naivul ajută ori de câte ori poate gândindu-se că va fi tratat la fel de toată lumea. 

Naivul nu foloseşte contracte, ci strângerea de mână o consideră un pact serios. 

Naivul nu crede orice bârfă pentru că el nu a fost de faţă. 

Naivul se căsătoreşte cu gândul că dragostea este eternă şi divorţează cu ideea că el a greşit în totalitate. 

Naivul crede orice poveste a celor din jur gândindu-se că nu există motiv pentru ca cineva să-l mintă.

Naivul priveşte lumea certându-se şi nu o înţelege pentru că pentru el raţiunea discuţiilor în contradictoriu nu are sens.

Este atât de impactantă naivitatea, încât cei din jur evită să se certe cu cel credul. Însă îl compătimesc la toate colţurile. Îi plâng de milă cu prietenii şi cunoscuţii.

Pe naiv îl întâlnim destul de rar, însă el există. Unii au fost parte din viaţa noastră: ne-au fost prieteni (e), iubiţi (iubite), cunoscuţi, şefi, subalterni, am împărţit un apartament închiriat sau am fost căsătoriţi cu unul(a). Este cel care nu ne-a făcut niciodată probleme şi cu care nu ne-am certat.

Uneori naivitatea este confundată cu prostia, dar cu siguranţă "epitetele" nu au absolut niciun punct comun. Se confundă cu prostia pentru că unii au un criteriu greşit asupra ei; prostia, de asemenea, este un termen destul de vast pentru a fi explicat şi, un lucru destul de important în cazul ei - nu poate fi remediată, mai ales la vârste avansate. Lăsăm aşadar prostia la locul ei pentru că oricât de mult am dori să o facem sinonim al naivităţii, nu putem.

Naivitatea are remediu spre deosebire de prostie, dar majoritatea naivilor preferă să rămână aşa: creduli şi încrezători. Încrezători că oamenii se pot schimba, încrezători că sunt centrul universului pentru perechile lor, încrezători că oamenii spun întotdeauna adevărul, încrezători că situţiile conflictuale sunt pasagere.

Partea bună a naivului este că merge în ficare zi liniştit la culcare. Aici am gasit similitudinea cu prostul. Dar este singura asemănare. Merge adesea uimit de fapte şi gesturi care în lumea lui plină de oameni serioşi nu sunt de înţeles şi nici măcar nu se pot explica.

Această categorie a naivilor se înfurie, de regulă, greu. De fapt, când orice limită omenescă este depăşită, naivul îşi iese din fire. Aşa se face că de multe ori naivii dispar din viaţa noastră. Nu vă aşteptaţi însă la un scandal sau reproşuri. Aşteptaţi-vă însă la o lipsă totală de comunicare, împinsă către inexistenţa persoanei care a greşit faţă de un naiv. Este o sancţiune dură, dar dreapta pentru el.

Astfel, cu naivul este bine să fii corect. Dar pentru asta este bine să-l identificăm şi apoi să-l tratăm cum el se aşteaptă să fie tratat. Pentru că a pierde un naiv poate fi comparată cu pierderea unui prieten adevărat.

În definitiv, întrebarea care trebuie să ne-o punem este: "Eu din ce categorie fac parte?"

MESAJ DE PAȘTE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

În preajma sfintelor Sărbători de Paște vreau să adresez gândurile mele cele mai bune românilor de pretutindeni. Aceste zile dominate de tradiții, obiceiuri strămoșești sunt momentele în care fiecare dintre noi ar trebui să ne reculegem. Eu doresc ca acestea să fie din cele mai bune și călăuzitoare pentru toți. 

Trăim vremuri dificile atât politic cât și economic. Și asta nu o simt numai românii. Este momentul acum, mai mult ca oricând, să ne îndreptăm gândurile și faptele spre moralitate și integritate care în ultima decadă s-au observat din ce în ce mai puțin, mai ales în factorul decizional - politic.. 

Să repunem pe scara valorilor țara, patriotismul și dorința prosperității nației române. Să iubim România și pe români, atât de vitregiți de soarta istorică pe care am avut-o secole de-a rândul. Să nu uităm de unde am plecat, indiferent unde am ajuns.

Să nu uităm că nu există nicio separare între românii din România și cei din afara granițelor. Există o singură Românie. Cea pe care am moștenit-o de la străbunii noștri și pe care avem datoria să o lăsăm moștenire copiilor noștri. Dar să lăsăm în urmă o Românie curată, cu egalitate de șanse, competitivă și mândră mai ales.

Nu pot decât să sper că generația din care fac parte va reuși să îndrepte obiceiurile strâmbe și injuste moștenite din trecutul cenușiu al României și că România va intra în primăvara unei renașteri spirituale pe care fiecare român și-o dorește.

 

Sărbători de Paște fericite doresc tuturor alături de familii, prieteni, cunoscuți. Lumina Învierii să ne regăsească uniți și dornici de mai bine. Sarbatori de Pasti fericite!

MARIUS VILI SÂRBU

ODĂ PROSTIEI ȘI IGNORANȚEI

      Trăim vremuri tulburi: decizii politice contestate de unii (care sunt mulți) și apreciate de alții (care sunt mai puțin la număr). Încrederea în decizia politică a scăzut atât de mult încât prezența la vot a românilor (și nu numai) a scăzut dramatic. Niciodată nu ne-am întâlnit cu acest fenomen de dezinteres și asta consider că vine pe fondul decepțiilor avute în ultimii ani, a aroganței politicienilor, a lipsei totale de comunicare între societatea civilă și factorul politic și a pierderii valorilor naționale.

        

      Pentru mulți din politicienii pe care îi cunosc sau am avut ocazia să le privesc năuc traiectoria, am constatat că totul este un joc al puterii absurde și orgolioase și nicidecum al interesului național. Eu cred că este momentul în care unii ar trebui să decidă pentru binele românilor, chiar dacă asta e pierdere de capital politic. Sintagma de ”interes național” pare să fie ceva extras din cărțile de istorie unde se vorbește de unul Tudor Vladimirescu. Dacă nu cumva l-au înlocuit în ultimii ani cu vreo celebritate mondenă.

      

      Astăzi valorile românești par pierdute. Cinstea, onestitatea și patriotismul au devenit concepții ridicole. Ceea ce este românesc pare atins de o furie a negării totale, obiceiurile noastre sunt înlocuite cu sărbători bizare, cu etichetă de import. Ce vine ”de afară e mai bun”.

       

      Ne ”lepădăm” prea repede de ceea ce este românesc și asta se vede. Avem impresia că noi suntem cei mai buni, iar restul sunt ”plecați cu sorcova”. Înlocuim prieteniile adevărate cu confortul rețelelor sociale fără a ne gândi la impactul personal și consecințele pe care le are o astfel de conduită. Ridicolul nu este un lucru extraordinar ci face parte acum din cotidian.

       

     Suntem pătimași în vorbă și faptă și deja am uitat să apreciem cu mai multă cumpătare lucrurile și faptele care ne înconjoară. Apostrofăm oameni pe care nici nu-i cunoaștem și închidem ochii la prostiile celor pe care îi avem aproape.

       

     Am creat o distanță între generații uitând că cei abandonați sunt părinții noștrii. Am înlocuit dragostea de România cu dragostea de sine. Încotro alergăm?

  

    Mulți se plâng de faptul că nu se vede nicio ”luminiță la capatul tunelului”, dar de fapt nici nu au intrat vreodată într-un tunel. Sunt în ”noaptea moralitații” orbecăind spre direcții pe care nu le cunosc nici ei. Sunt convins că persoanele fără morală trăiesc un chin veșnic: comparația cu cei din jur, judecarea faptelor prietenilor și cunoscuților, nu sunt mulțumiți niciodată cu ce obțin, aspiră la lucruri pentru care niciodata nu ar fi competenți să le ducă la bun sfârșit.

     Dar aceea igoranții aspiră..... Stau și construiesc profile prin rețelele sociale mai ceva ca ale gânditorilor pașoptiști și pretind a face revoluție culturală și politică. Iar alții îi privesc cu gura căscată la cât de abili sunt, minunați de cât de îndeletniciți sunt în ale cuvintelor.

     Trebuie să recunosc faptul că prostia face parte din cotidian. E la colț, la magazin, pe rețele sociale și, daca nu greșesc, pe wikipedia (nu este; am căutat și rezultă că ” The page "Prostia" does not exist”).

      Prostia de multe ori are și cazier penal, dar e un lucru care nu mai rușinează astăzi ci este un fapt banal. Ați încercat vreodată să vorbiți despre patriotism și interes național cu o persoană condamnată penal? Dacă nu, vă recomand să NU o faceți pentru că veți rămâne surprinși: în mod neplăcut, desigur.

      Paragrafele de mai sus nu par să fie în concordanță, dar vă provoc să găsiți legătura. Pentru că ea există.

     Lectura acestor rânduri o să-i surprindă pe ignoranți cu degetul îndreptat către vreun apropiat. Și puteți fi chiar dumneavoastră cel arătat cu degetul.

Demisie din funcția de Președinte PSD Spania sau Scrisoarea unui român singur către București

Scriu astăzi aceste rânduri cu regret și tristețe pentru că este ziua în care ies definitiv din primele rânduri ale politicii românești. Și ma refer aici la politica activă pe care numai în Spania o fac de mai bine de trei ani, adăugată la cea din România.

Decizia mea poate să para confuză sau controversata, însă vreau să las destul de clare motivele pentru care se produce ieșirea mea din conducerea PSD Spania și din rândurile active ale PSD, prezentând astfel de o manieră publică demisia mea din funcția de Președinte al PSD Spania.

Încă din primul moment am activat în política social-democrată pentru România și mă refer la momentul mai 1990. Am vrut în orice clipă să pot ajuta ca țara mea să devină mai prosperă, mai justă, cu mai multe drepturi sociale, să capete locul pe care îl merită în Europa în măsura în care poziția mea politică a fost mai mult sau mai puțin avantajoasă în sistemul decizional.

Asta face ca funcția mea în PSD Spania să fie asociată unui mare proiect politic: dubla cetățenie româno – spaniolă. Un proiect pe care românii rezidenți din Spania îl merită și cu care România este datoare față de ei. Nu m-au interesat niciodată funcții onorifice sau promovarea personalității proprii considerând că social-democrația funcționează numai în echipă. Nu m-au interesat NICIODATĂ fonduri publice de la DRP sau din alte surse de finanțare, cum până acum vechea guvernare practica, ci ne-am implicat toți (eu și colegii din Spania) de o manieră voluntară.

Am cunoscut în ultimul an în PSD Spania oameni deosebiți, români adevărați, patrioți și dornici de a adăuga politicii românești un aer proaspăt în fumul viciat și împrăfoșat al politicii din București. Am sancționat pe unde am putut metehnele politicii românești și am criticat dur orice încălcare a drepturilor câstigate de românii din Diaspora. Colegii mei din Spania mi-au dat puterea de a continua și spera. De a mă simți român și de a fi mândru că aparțin unui popor cu o istorie atât de bogată, dar cu un prezent atât de trist.

Pentru mine este clar astăzi că proiectele românilor din Spania nu contează la București. Nu au contat, nu contează și nici nu vor conta. De ce să mă mire acest lucru când una din propuneri a fost ca să nu votăm la niciun tip de alegeri pentru că nu plătim impozite în România (Crin Antonescu – iulie 2011). Asta este mentalitatea redusă, comunista, ingustă și fără viziune a unor politicieni români care se pretind reformatorii clasei politice de astăzi. A unui șef de partid politic în România.

Diaspora românească a fost târâtă ani de zile prin noroiul dezinteresului Bucureștiului lăsându-se în derivă interesul românilor din afara granițelor. Nu s-a îmbunătățit nimic nici măcar când PDL a investit ani de-a rândul bani din fonduri publice pentru a face campanii de mici, concerte și bere unde li se parea mai avantajos electoratul.

Am fost folosiți și blamați pentru că din cauza noastră s-au pierdut alegerile în România când de fapt de la Paris au ieșit două voturi pro-Băsescu la fiecare 5 secunde. Vinovați suntem noi cei din Diaspora că avem un președinte ilegitim, care ocupă fără un dram de onestitate o funcție publică care nu-i aparține și în virtutea căreia se face fermier.

Suntem străini în România, suntem străini în Spania.

Majoritatea dintre noi suntem alungați de acum ceva ani de o politică românească dezastruoasă și pe relații de cumetrie; suntem cei care am suferit moratorii (interdicții privind dreptul la muncă și la rezidență legală), expulzari, blamări publice, numiți cetățeni de mâna a doua. În România apar statistici precum că cei din Diaspora suferă 80% de schizofrenie – asta este imaginea transmisă în România despre compatrioții noștrii. Este clar că unui schizofrenic ca mine nu-i trebuie dublă cetățenie, iar ca semn de respect ar trebui să mi se dubleze taxele consulare.

Astăzi mă simt înfrânt și rușinat de nepăsarea și neglijența politicienilor români. Un milion de români din Spania privesc la discuțiile sterile dintre guvernele statelor europene român și spaniol care niciodată nu aduc în conversație vreun drept social. 

NU AR FI TREBUIT MICȘORATE PÂNĂ ACUM TAXELE CONSULARE CI ELIMINATE! Cum și alte state au făcut-o de mult. În semn de respect pentru cei care trimit în România 25% din PIB. Probabil că ar trebui să mai muncim încă 4 milioane de români în afara granițelor pentru a face un PIB de 100% și am rezolva orice problema, însă nu am avea dreptul la vot exact din motivul că impozitul la mașină îl plătesc in Madrid și nu in București. Și tot noi suntem schizofrenici.

Mă întreb dacă social-democrația în România reprezintă interesul cetățenului și drepturile sale oriunde s-ar afla el. Dacă există vreun Adolfo Suarez în clasa politică românească care are curajul să rupă mecanismul greoi și ineficient al politicii românești și să aducă politica social-democrată acolo unde îi este locul.

DUBLA CETĂȚENIE ROMÂNO-SPANIOLĂ așa cum am mai supus-o, nu este un capriciu: este o necesitate. Până la București este distanță lungă și poate nu s-a auzit clar. Stimați colegi politicieni, aveți 1 milion de români numai în Spania care pot fi beneficiarii unei măsuri pe care Spania, ca stat, nu o să o inițieze din oficiu. Noi trebuie să o facem și nu alții pentru noi!

Astăzi mă retrag exact așa cum am promis la începutul mandatului: dacă unul din proiectele propuse nu se realizează sau nu pot fi realízate în viitorul apropiat consider că locul meu nu este în politică. Nu am venit pentru a vinde idei ieftine, pentru a candida la funcții politice și nici pentru a obține voturi în baza unor promisiuni deșarte. Eu un vreau să avansez cu pași lenți acolo unde este evident că trebuie intervenit de urgență. Taxele consulare și dubla cetățenie sunt două proiecte care trebuiau discutate deja, propuse și negociate. Prezența în Spania a ministrului român de externe care este străin de inițiativele noastre dovedește una din două: ori proiectele pe care le-am inițiat sunt fără nicio valoare ori inițiatorii bat la uși străine.

Intrarea mea în politica românească s-a produs acum mulți ani, suficienți ca să îmi pot da seama de viitorul unui proiect sau cariere politice. Toți acești ani au fost caracterizați și ghidați de onestitate, respect și loialitate față de politica și ideile social-democrate. Exact din acest motiv închei astăzi încercarea mea de a schimba lucruile în mai bine din poziția de militant activ. Și dacă vreodată România va avea o soartă mai bună, iar românii din Diaspora nu vor mai fi priviți ca o ciumă, am să revin în prima linie să muncesc dublu față de ceea ce am făcut și să contribui cu puținul meu la construcția unor drepturi sociale pe care românii le-au câșigat și nu le cerșesc (cum li se pare unora).

Mulțumesc din suflet colegilor mei din toate comunitățile autonome Madrid, Aragon, Valencia, Catalunya, Cantabria și Pais Vasco care m-au sprijinit în totalitate până astăzi și sper ca decizia mea nu îi dezamăgește. Mă consider o persoană demnă și suficient de matură ca să-mi respect promisiunile, mai ales dacă ele sunt politice.

Mulțumesc românilor din Spania care au înțeles demersurile noastre și ne-au sprijinit.

M-am simțit, mă simt și sigur mă voi simți un român singur și departe de casă. Ca mulți alții. Nimic mai mult!

S-A RUPT USL! CUM NE TRATĂM ILUZIILE OPTICE PROVOCATE

S-a rupt USL și efectiv nu-mi dau seama de ce toată lumea pălește de mirare în fața unui eveniment anunțat înca de la înființarea alianței politice. Cei care mă cunosc știu părerea mea încă din momentul semnării „hârtiilor„ în sensul că nu am crezut în menținerea unei ținute decente a PNL. Adevarul este că ieșirea PNL din USL a întârziat mai mult decât era pronosticul meu și era aproape să cred că Antonescu este o persoană deosebit de serioasă.

Acum câteva luni, într-un interviu, am subliniat faptul că PNL este în postură de satelit permanent. În ce constă asta? Cum PNL nu reușește, ca regulă generală, să întrunească un număr mare de simpatizanți și militanți preferă tactica alianțelor temporare de unde întotdeauna au avantajul de a fi la guvernare cu un întreg aparat de miniștrii, secretari de stat, consilieri județeni, președinți de consilii județene, prefecți etc. pe care niciodată, dar absolut niciodată nu i-ar obține „într-o luptă electorală liberă, onestă și democratică„.

Pe parcursul activității mele politice (fără o relevață deosebită, însă destul de intensă) am reușit să cunosc persoane deosebite, subjugate de frumusețea ideii de liberalism, pe care o respect însă nu o împărtășesc deloc. Asta nu înseamnă că nu pot dialoga, accepta sau asculta păreri diferite. Ceea ce nu au ținut și nu țin în cont concetățenii mei din listele liberale este faptul că prin atitudinea „îmi iau jucăriile și plec„ liberalismul suferă de un sindrom de neseriozitate, intratabil cu antibiotic sau medicamente generice.

Mai întăi m-a surprins alianța PDL cu PD când guvernarea celor două partide, la nivel declarativ, punea România pe roate. S-a dovedit în final că pe butuci. În primul rând mi-am pus întrebarea „de ce un partid istoric ca PNL ar încropi o alianță cu un partid fără doctrină, constituit pe genunchi de către Traian Băsescu și transformat din socialist în popular sau democrat?„. Eu cred că toti avem răspunsul.

Acum istoria se repetă și din postura mea de cetățean m-am întrebat „de ce PSD a acceptat un compromis cu partidul satelit ca PNL când cu siguranță putea singur să se descurce în orice ipostază electorală?„. Astfel, am descoperit că una din virtuțile socialiste e sa fii naiv și să crezi în intenții declarate, care pe deasupra vin și din partea politicienilor. Nu știu dacă e de râs sau de plâns.

Concluzie: s-a rupt USL și sincer, în actul de guvernare eu nu prea simt asta pentru că PSD susține politic și administrativ fără probleme programul asumat. Antibăsistul Crin Antonescu s-a transformat în susținător al lui Traian Băsescu. Membrii PNL publică de zor în rețelele sociale fraze celebre ale președintelui de partid însă nici ei nu știu de ce. Se caută scenarii noi și mintea inventivă proprie românilor expune un peisaj politic apocaliptic (ultimele cuvinte sună aproape identic, însă numai în limba română).

România este o țară interesantă cu o activă mișcare politică. Numai că nu în sensul în care ar trebui.

Băsescu și-a asigurat acum bătrănețea achiziționând hectare de pământ. Însă nu i-ar strica să fie un pic și prim-ministru al României pentru că toată Câmpia din sudul țării este în vânzare și nu i-ar prinde rău la bătrânețe ceva teren în plus.

Însă se face un calcul greșit pentru că în România niciodată nu va fi Președinte Crin Antonescu și cu atât mai puțin Prim-ministru Traian Băsescu.

Și e posibil să avem și o justiție corectă....

Raspuns domnului cu stilou in mana de cativa ani din partea unui INUTIL

    Am citit de curand un editorial al unei publicatii romanesti in Spania care pretinde a imprastia profesionalitate in paginile sale si care din pacate (asa cum sustine) nu are ce sa scrie din politica romaneasca in Diaspora.

http://www.scribd.com/fullscreen/169719900?access_key=key-zdb44glp7rlwqg2m9e2&allow_share=true&show_recommendations=false&view_mode=slideshow

 (a se vedea pag. 7)

Semnatarul editorialului considera ca ziarul pe care il conduce nu are nimic de remarcat in peisajul politic al Diasporei si ca PDL si PSD sunt pline de agramati care nu stiu carte, care au cultul personalitatii si ca emit clisee comuniste.

Va fac precizarea domnule ziarist profesionist  ca PSD Spania NICIODATA NU VA PLATI ARTICOLE PUBLICITARE, nici la ziarul dv., nici la altele. De altfel, avizati fiind, in ultimele luni de zile nici nu s-au trimis comunicate de presa din partea noastra catre ziarul pe care il conduceti. Astfel, va lasam sa publicati in liniste editorialele proprii, despre proxeneti, despre hoti prinsi cu impuscaturi, acte false la cules de ceapa si retetele cu legume.

Cat despre epoca PDL-ista pe care o invocati, vreti sa va reamintesc paginile ample pe care ziarul dv. le dedica colegilor din PDL Spania si domnului W. Brinza? Cautati in arhive. Sau in acea perioada nu erau “campineni”? Au devenit intre timp….

Daca ai mei colegi din PSD nu au pregatirea universitara pe care o considerati necesara unei activitati politice in Spania, va asigur eu ca sunt persoane demne de admirat pentru munca pe care o fac zilnic, pentru caracterul si felul de a fi, pentru puterea de a ridica ceva din nimic, de a lucra cu speranta ca se poate schimba ceva in viitor si ca aceasta comunitate poate avea si o imagine buna, careia dv. ii invocati lipsa in editorialul ziarului.

Spuneti ca facem politica in retele sociale. Suntem SI IN retelele sociale, nu pe retele sociale. Am fost prezenti la orice manifestatie care s-a organizat pentru drepturile imigrantilor romani si asta se vede clar in postarile noastre. Sunt multi “campineni” socialisti care stau la prezidiul sedintelor regionale PSOE cu discursuri si propuneri concrete. Stiti unde este sediul central al socialistilor spanioli? Ati mers vreodata sa vedeti sau sa intrebati ce imagine are si ce face PSD Spania? Ati intrebat Premierul Romaniei despre proiectele PSD Spania? De fapt, ce stiti despre PSD Spania?

Nu toti ne ridicam la nivelul dv. si asta este destul de clar pentru mine. Criteriul dumneavoastra in materie politica este destul de ridicat si noi nu indeplinim conditiile. Am inteles destul de bine asta, dar nu va asteptati sa va cerem consimtamantul de a exista. Dar cel putin noi, muritorii de rand, ne informam inainte de a vorbi. Mai facem cate o greseala – doua, pentru ca am lasat de multa vreme stiloul.

Cat despre dubla cetatenie de care pomeniti ca nu se stie nimic nicaieri, va precizez faptul ca nu sunteti informat de aceasta tema si nici macar nu ati avut dorinta de a o face. Iar daca nu aveti informatii, de ce nu intrebati in ce stadiu este proiectul politic? Asa scrieti in totala cunostinta de cauza.

Era sa uit ……Inclusiv editorialul dv. are greseli de corectura dle. ziarist profesionist.

Ma semnez prin omisiune

P.S. Medalia de carton de politician nu o am. Inca. Dar pot face rost de una de ziarist profesionist